Obiceiurile calendaristice si cele legate de viata de familie sunt o componenta perena a culturii noastre traditionale. Cele mai raspandite si mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Craciunului si de sarbatorirea Anului Nou. Repertoriul traditional al obiceiurilor si traditiilor romanesti cuprinde pe langa colindele propriu-zise - cantece de stea, vicleimul, plugusorul, sorcova, vasilica, jocuri cu masti (turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (calutii, caluserii) - si o seama de datini, practici, superstitii, ziceri, sfaturi cu originea in credinte si mituri stravechi sau crestine. Dintre acestea, care exprima intelepciunea populara, realul sau fantasticul, esente ale bogatiei naostre spirituale, redam cateva specifice diferitelor zone ale tarii.
- Se spune ca Dumnezeu a lasat Craciunul ca omul sa fie in aceasta zi satul. Cine nu are porc gras de Craciun nu poate spune ca a fost fericit in acel an.
- In unele zone ale tarii, porcul se taie de Ignat, adica in 20 decembrie. Se zice ca porcul care n-a fost taiat in aceasta zi nu se mai ingrasa, caci si-a vazut cutitul. Sangele scurs din porc dupa ce a fost injunghiat se pune la uscat, apoi se macina si se afuma cu el, peste an, copiii ca sa le treaca de guturai, de spaima si de alte boli.
- In Bucovina, in Ajunul Craciunului se pun pe masa un colac si un pahar de apa, deoarece se crede ca sufletele celor raposati vin in aceasta noapte pe la casele lor, gusta din colac si-si uda gura cu apa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu